Până în Alpi a fost și Bâlea Lac! Povestea noului fenomen din sportul mondial, Egan Bernal, care la 22 de ani s-a impus într-o „întrecere complexă, în care poți pierde totul într-o secundă”

Redactor:
Marius Hutu
Până în Alpi a fost și Bâlea Lac! Povestea noului fenomen din sportul mondial, Egan Bernal, care la 22 de ani s-a impus într-o „întrecere complexă, în care poți pierde totul într-o secundă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Egan Bernal a câștigat Turul Franței 2019, fiind cel mai proaspăt erou național în Columbia. Venit aproape de nicăieri, având în vedere istoricul lui în marile competiții pe etape în ciclism, sud-americanul a câștigat absolut meritat tricoul galben la Paris. El este deja un nou fenomen propus de sportul mondial!

În primele două săptămâni în Marea Buclă, columbianul a fost precum un copil ascultător, care nu a ieșit din cuvântul părinților, în cazul de față șefii de la Team Ineos. A încercat să nu piardă timp, să rămână în grupul marilor favoriți și să-și aștepte momentul potrivit. Nici nu avea cum să fie în „ofenisvă”. Team Ineos a venit în Turul Franței cu doi cicliști capabili să câștige, Bernal și Geraint Thomas, dar ultimul era în postura campionului en-titre. Așadar, în niciun caz britanicul nu putea fi atacat, cel puțin până când munții n-ar fi decis cine este mai puternic.

Victoria s-a „născut” în Alpi la peste 2.000 de metri, unde Bernal s-a simțit în mediul lui

În Pirinei, Thomas a pierdut vreo 30 de secunde în raport cu Bernal. Columbianul dăduse primele semne că este mai puternic, dar el s-a simțit cu adevărat în mediul lui în Alpi, unde s-a ajuns frecvent la peste 2.000 de metri altitudine. Acolo, Egan l-a lăsat pe Thomas să atace primul. Britanicul nu a avut însă picioarele necseare pentru a face diferența. Astfel, i-a venit rândul lui Egan să-și încerce șansa. Nu a ratat momentul și s-a dezlănțuit, i-a lăsat spectatori pe toți rivalii. A dat recital pe Col de l’Iseran, când s-a ajuns la 2.770 de metri altitudine. Atunci, lucrurile au devenit foarte clare: Bernal este cel mai bun!

Lui Geraint Thomas nu i-a rămas decât să-i aprecieze calitățile sud-americanului, să-și scoată pălăria în fața lui și să accepte pe final că a devenit „secund”. Fostul câștigător a reacționat, evident, cu foarte mult fair-play, spulberând practic toate speculațiile, conform cărora se vor naște tenisuni în echipă, așa cum s-a întmplat în 2012 cu Bradley Wiggins și Chris Froome. Ultimul a arătat pe șosea că este mare tare decât Wiggins, dar a fost nevoit să accepte ordinele de echipă și să-l ajute pe Sir Bradley să ajungă primul la Paris.

„Nu vreau să pun presiune asupra băiatului (n.r. referire la Egan Bernal), dar are 22 de ani și vreo 10 ani în fața lui, așadar ar putea deveni unul dintre cei mai buni cicliști din toate timpurile. Froome este probabil cel mai bun ciclist în Marile Tururi în momentul de față, cu recordurile și coerența lui, dar cred că Egan poate fi la fel de bun sau chiar să îmbunătățească performanțele”, a declarat Geraint Thomas după terminarea Le Tour 2019.

Șeful de echipă  l-a descris „noul Froome”

Și apropo de comparația cu Chris Froome, Dave Brailsford, managerul Team Ineos, chiar l-a descris pe Bernal ca fiind „noul Chris Froome”.

„Cu cât este mai dificilă cursa, cu atât devine mai bun. Pentru un concurent de Mare Tur, capacitatea de a rezista oboselii este unul dintre cele mai mari avantaje. La 33, 34 ani, Geraint și Chris vin spre amurgul carierei lor. Am vrut un nou Chris Froome, practic. Așadar, provocarea mea a fost să-l găsesc. Mi-a luat 2 ani să-i urmăresc pe toți cicliștii tineri mi-a plăcut aspectul lui Egan. A trebuit să aștept un an și apoi am reușit să negociez pentru a-l aduce”, a spus Brailsford, conform „The Guardian”.

Prima bicicletă a lui Bernal a fost de culoare galbenă

Deși acum pare greu de crezut, Egan Bernal s-a „călit” inclusiv pe drumurile din România în tentativa de a deveni cel mai bun în Turul Franței, reușind să câștige Turul Bihorului în 2016 și Turul Sibiului în 2017 cu etapă adjudecată la Bâlea Lac. Dragostea pentru ciclism a fost alimentată de tatăl său, iar prima bicicletă a columbianului a avut culoarea galbenă!

La festivitatea de premiere pe Champs-Elysees, Egan a ținut să mulțumească Italiei. El și-a îmbunătățit performanțele la echipa Androni Giacottoli, cu care de altfel a și venit în România. Team Ineos l-a angajat pe 5 ani și a început să-l șlefuiască pentru a deveni și mai mult. Rezultatele au fost la excepțional încă de la prima lui participare într-un Mare Tur. Acest succes a venit după ce Bernal a mai câștigat în acest an Paris – Nice și Turul Elveției.

„Acesta este momentul în care Columbia ar putea deveni una dintre cele mai mari națiuni de ciclism din lume”

Rezultatul în Turul Franței este uriaș pentru Egan Bernal, dar și pentru Columbia. „Acesta este momentul în care Columbia ar putea deveni una dintre cele mai mari națiuni de ciclism din lume. Ar putea să devină cam ceea ce reprezintă Brazilia este la fotbal. Succesul lui Egan din Turul Franței poate ajuta să se întâmple acest lucru”, a mai spus Brailsford.

La 22 de ani, Egan Bernal a devenit cel mai tânăr câștigător al Turului Franței din ultimii 10 de ani. Sigur, mai sunt voci avizate, care se întreabă care ar fi fost rezultatul final cu Chris Froome și Tom Doumulin la start? Ambii s-au accidentat și au ratat ediția din acest an. Ce s-ar fi întâmplat dacă Pinot nu s-ar fi accidentat? Dacă etapele 19 și 20 nu ar fi fost scurtate?

Răspunsul l-au oferit chiar columbienii: „Norocul este întotdeauna o parte importantă a unei competiții atât de complexe, atât de solicitantă din punct de vedere fizic și mental, într-o întrecere în care poți pierde totul într-o secundă. Tot ce contează este faptul că Egan Bernal este primul columbian care a câștigat tricoul galben la Paris. Și acest lucru nu va fi uitat niciodată!”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, în farfurii. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, în farfurii. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste
Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×